Această măsură vine ca răspuns la taxele vamale anunțate miercuri de UE pentru produsele americane, în urma taxelor impuse de Statele Unite asupra importurilor de oțel și aluminiu, intrate în vigoare tot miercuri.
Trump a scris pe rețelele sociale: „Uniunea Europeană, una dintre cele mai ostile autorități din lume, care impune taxe abuzive și care a fost creată pentru a profita de Statele Unite, a impus o taxă de 50% pe whisky. Dacă această taxă nu va fi eliminată imediat, SUA vor aplica o taxă de 200% pe toate vinurile, șampaniile și produsele alcoolice din Franța și din alte țări ale UE. Acesta va fi un impuls uriaș pentru afacerile cu vin și șampanie din Statele Unite”.
În acest context, Franța și Italia, principalele exportatoare de vinuri din Uniunea Europeană către SUA, ar putea fi cele mai afectate. Anul trecut, exporturile de vin ale UE către Statele Unite au atins valoarea de 4,9 miliarde de euro.
Ministrul francez al comerțului exterior, Laurent Saint-Martin, a reacționat prompt la avertizările președintelui american, subliniind că Franța va colabora cu Comisia Europeană și cu partenerii europeni pentru a răspunde acestor măsuri. „Nu vom ceda în fața amenințărilor și ne vom apăra industriile”, a declarat acesta.
Comisia Europeană anunțase miercuri că, începând cu luna viitoare, va impune taxe compensatorii pentru produsele americane. Aceste taxe sunt în valoare de 26 de miliarde de euro, și vin ca reacție la taxele impuse de SUA pentru oțel și aluminiu. Măsurile vor viza o gamă largă de produse, de la băuturi alcoolice la produse industriale și alimentare.
De asemenea, UE a anunțat că scutirile de taxe pentru anumite produse americane vor fi eliminate pe 1 aprilie, iar noile taxe vor intra în vigoare până pe 13 aprilie. Comisia Europeană a subliniat că aceste măsuri sunt proporționale, dar că rămâne deschisă negocierilor.