Joi, 11 Mai 2023 19:32

1.000 de vinuri, trei săli, trei zile și un festin „made în Italy”, în cea mai complexă ediție RO-Wine

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

De la înființare și până astăzi, fiecare ediție a festivalului RO-WINE din București a stabilit noi și noi recorduri, de la numărul de participanți, la numărul de vizitatori și, implicit, la cel de sticle deschise. Înainte de a-și deschide porțile, ediția din această primăvară deține deja recordul pentru cele mai multe etichete participante – peste o mie! 

Este prima ediție de trei zile, iar surprizele se vor ține lanț. Doritorii de noutăți vor avea, din nou, ocazia să descopere nu doar crame nou înființate, ci și producători internaționali prezenți, în premieră, în România. Cei care doresc să își aprofundeze cunoștințele pot participa la cele nouă masterclass-uri organizate de producători de top. Domeniile Prince Matei se transformă în Crama DeMatei și lansează noi game, Patimă și Migală. Feteștile negre de la SERVE vor fi în centrul atenției, fondatorul cramei, Contele Guy de Poix, fiind primul mare promotor al acestui soi.

Toți cei care apreciază gusturile italiene și aromele rafinate se vor putea bucura de o selecție exclusivă de specialități ale producătorilor în salonul Gustul Italiei, organizat de ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, majoritatea acestora fiind prezentate în premieră în România. Întreagă expoziție este gândită ca un adevărat festin dedicat mâncării și vinului, care au făcut Italia faimoasă în întreagă lume. Vor participa producători de vin, de ulei de măsline, de brânzeturi și de delicatese din regiuni consacrate - Veneto, Puglia, Toscana, Emilia-Romagna, Campania, Sicilia, Piemonte, Lazio, Lombardia sau Abruzzo.

„Italia este țara europeană cu cel mai mare număr de produse agroalimentare cu denumire de origine și indicație geografică recunoscute de Uniunea Europeană – 847 – încă o dovadă a calității produselor, dar, mai ales, a legăturii puternice dintre excelența produselor agroalimentare italiene și regiunea de origine. Ne bucurăm să constatăm că publicul din România acordă în prezent o atenție deosebită produselor agroalimentare italiene de top”, a declarat ambasadorul Italiei la București, Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni.

“La RO-Wine este locul în care simt, descopăr și mă bucur de progresul continuu al publicului iubitor de vin din România. Drept dovadă stă faptul că noi, ca firmă expozantă, am crescut în fiecare an ca prezență, spre bucuria partenerilor pe care îi reprezentăm. Publicul RO-Wine este un public educat, care înțelege consumul de vin. De asemenea, este remarcabilă participarea reprezentanților industria HoReCa. Și surprinzător, văd mereu mulți tineri, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Este un festival aliniat noilor tendințe de organizare și logistică, net superior altor evenimente similare”, spune Carmen Savu, coproprietar al ParmaFood.

Și această ediție se bucură de participarea Carrefour, prin programul Deschidem Vinul Românesc (DVR), o inițiativă care a pornit din încrederea în puterea de brand național a vinului românesc, întâi ca un sprijin pentru producătorii locali și pentru iubitorii de vin, apoi ca una dintre cele mai relevante selecții de vinuri exclusive din România. Peste zece soiuri autohtone vor putea fi descoperite la standul DVR, pe parcursul celor trei zile de festival.

Tot la RO-Wine se vor degusta în premieră vinurile Cramei Strehan, cel mai nou producător de vin din Dealu Mare. “Participarea noastră la RO Wine reprezintă debutul Cramei Strehan pe piața vinurilor din România. Le mulțumim organizatorilor pentru oportunitatea de a ne afla pe lista expozanților, ocazie cu care lansăm oficial prima noastră gama de vinuri”, anunță Vasile Ene, proprietarul cramei.

 

Vineri, la ora 14.00, se deschid primele sticle!

Citit 327 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Mai 2023 21:49

Pivnicer

CAPITOLUL ȘAPTE, în care conversăm cu papagalii pe Viale del Belvedere, cu viperele bahice ale lui Aristotel, cu delfinul de piatră al lui Bernini și cu gâștele sacre din lectică, în vreme ce gândurile luminează ca niște flash-uri amintirea

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate