Luni, 20 Noiembrie 2017 15:45

Salonul VINTEST va avea loc la București, în perioada 15-17 decembrie 2017 Recomandat

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sute de sortimente deosebite de vin, de spumante și frizante, de distilate în sticle mai mult sau mai puțin clasice, cu etichete semnate de pictori și graficieni consacrați vor fi expuse și degustate la cea de-a VII-a ediție a Salonului VINTEST - ”VIN DE CRĂCIUN – Vinul - Arta si design-ul sticlei și al etichetei, arhitectura cramei”. Evenimentul va avea loc în emblematica Sală Expozițională a Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu ” din București, strada Academiei nr. 18-20, sector 1, în perioada 15-17 decembrie 2017.

Simultan va avea loc expoziția de imagine fotografică a arhitecturii clasice sau futuriste a fiecărei crame participante, dar și un pre-eveniment intitulat ”Drumul  vinului și arhitectura ca brand în turismul viticol”.

Pe parcursul celor trei zile, nouă producatori de vin vor fi selecționați pentru a participa la concursuri sondaj cu publicul vizitator, conform următoarelor tematici: 1. Impactul sticlei și al etichetei in achiziționarea vinului;
2. Rolul imaginilor fotografice cu arhitectura cramelor, restaurantelor, pensiunilor, în decizia de a accesa turismul viticol; 3. Răspunsul prompt al pubicului vizitator la relația Vechi vs Nou.

”În Campania IUBESC VINUL ROMÂNESC din acest an venim cu conceptul Vinul – Arta și Design-ul sticlei și etichetei, arhitectura cramei ce reunește producători importanți care vor prezenta peste 200 de sortimente de vin, de spumante sau frizante și distilate, acompaniate de sugestive imagini ale cramelor, restaurantelor, pensiunilor. În urmă cu 27 de ani, multe din cramele și clădirile în care se producea vinul arătau extrem de simplu, chiar auster, unele, dar între timp a intervenit dorința de nou, de schimbare, realizându-se adevărate construcții avangardiste, dar nu numai! - în care vinul de excepție și arhitectura ambientă oferă un spectacol sui generis pe măsură. Astăzi, producătorii sunt pregătiți nu numai pentru piața națională, ci și pentru cea internațională, ceea ce, implicit va duce la dinamizarea turismului viticol și la educarea consumatorului, de care noi ne ocupăm de mai bine de 14 ani, atât în edițiile de la Timișoara, cât și prin cele de la București. Este bine să reamintim câteva crame de referință din diverse țări cu recunoscute tradiții vitivinicole, precum: în Franța, Château Cheval Blanc din Saint Emilion, Arhitectura Christian de Portzamparc; în Spania, Bodega Marques de Riscal din Elciego, Arhitectra Gehry Partners; în Italia, Cantina Rotari din Trento, Arhitectura Alberto Ceccheto; în Portugalia, Adega Maior, din Campo Maior, arhitectura Alvaro Siza; în SUA, California Napa Valley, Opus One, realizată prin colaborarea dintre Robert Mondavi și baronul Philippe de Rothschild. De reținut că a doua atracție turistică în SUA California, după Disneyland sunt Podgoriile din Napa Valley”, precizează ing. Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Cei dornici să deguste, dar și să cumpere vin pentru Sfânta Masă de Crăciun, sunt asteptați de vineri până duminică, între orele 10.00 – 18.00 la ”IUBESC VINUL ROMÂNESC – VIN DE CRĂCIUN”. Un bilet de intrare costă 20 lei și fiecare vizitator primește câte un pahar de vin pentru multiple degustări în cadrul salonului.

Citit 3273 ori Ultima modificare Vineri, 01 Decembrie 2017 00:24

Pivnicer

Dacă ar fi să comparăm frumusețea cu o vibrație care se propagă irezistibil, cutremurându-i pe privitori, probabil că Prince Știrbey, crama-conac, asemenea Cramei Avincis, reprezintă epicentrul unei asemenea unde, al unei splendori românești regăsite.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate