Duminică, 16 Septembrie 2018 13:07

VIN LA EXPO! IUBESC VINUL ROMÂNESC - Salonul VINTEST București, la a opta ediție Recomandat

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

VINVEST și Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București vă invită la Salonul de Vinuri VINTEST: VIN LA EXPO!, ce va avea loc în perioada 7-9 decembrie 2018, la Sala Expozițională a universității mai sus menționate, sub patronajul spiritual al Centenarului Marii Uniri. Printr-o expoziție inedită, anul acesta toate regiunile viti-vinicole ale țării ”își vor da mână cu mână” și vor realiza o Unire simbolică a vinurilor de marcă aparținând producătorilor români.

Aflat deja la cea de-a VIII-a ediție, VINTEST s-a remarcat prin campania ”IUBESC VINUL ROMÂNESC” demarată în urmă cu cinci ani. Acum, în anul de grație 2018, demersul de promovare a soiurilor românești atinge punctul culminant și provoacă reprezentanții cramelor să își personalizeze produsele favorite din portofoliu, astfel încât, împreună cu organizatorii, să scrie povestea celor ”100 de vinuri pentru 100 de ani”.

Pe parcursul celor trei zile, VINTEST va găzdui prezentări de noi produse, dezbateri tematice, degustări de vinuri, tombole pentru participanți, și se va bucura de prezența unor specialiști titrați din domeniul oenologic, din mediul academic, precum și din rândul jurnaliștilor și bloggerilor de profil. De asemenea, acțiunile premergătoare evenimentului vor urmări – printr-o serie de dezbateri și simpozioane- o analiză a evoluției pieței vinului în ultimii 100 de ani, raportată la consum și profilul consumatorului.

Citit 3280 ori Ultima modificare Duminică, 16 Septembrie 2018 14:00

Pivnicer

Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate