Miercuri, 28 Septembrie 2016 19:30

222 de vinuri autohtone și o premieră la cea de-a șasea ediţie a salonului VINTEST Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

VINVEST şi Asociaţia de Cultură şi Promovare a Vinului VINVEST organizează, în perioada 28–30 octombrie, cea de-a șasea ediţie a salonului VINTEST Bucureşti, continuând CAMPANIA IUBESC VINUL ROMÂNESC. Obiectivul salonului este educarea consumatorului în privinţa consumului de vin autohton, vin cu denumire de origine controlată - DOC, vin cu indicaţie geografică - IG și vin varietal. Totodată, se urmăreşte fidelizarea consumatorului prin prezentarea valorilor de brand, o analiză comparativă cu oferta pieţei la acest moment, precum şi lansările unor game noi de vinuri.


În cadrul salonului va fi organizată, în premieră, o Biblioteca De Vinuri Autohtone.
În etajerele acestei biblioteci, producătorii de vin vor avea ocazia să îşi prezinte vinurile autohtone, vinuri cu denumire de origine controlată – DOC, vinuri cu indicaţie geografică – IG, vinul varietal. Sticlele cu soiuri romaneşti poziţionate în această biblioteca vor avea povestea lor, vor constitui o imagine a României viticole. În spaţiul dedicat Bibliotecii De Vinuri Autohtone vor avea loc „vernisaje” ale soiurilor romaneşti prezentate de fiecare producător în parte, într-un program desfăşurat şi anunţat pe perioada celor trei zile de eveniment. Alături de vinurile autohtone vor sta şi cupajele de soiuri de vin.

Pasionaţii, iubitorii de vin, profesioniştii sunt aşteptaţi pe parcursul a trei zile atât la Biblioteca De Vinuri Autohtone, cât şi la fiecare producător în parte, pentru a degusta 222 de vinuri de calitate, vinuri autohtone, DOC-uri, IG-uri, vin varietal, cupaje, ce provin din toate regiunile viticole ale României.

Vor fi prezentate publicului și utilaje de vinificaţie, accesoriile necesare pentru obţinerea produsului finit, oferte şi pachete de turism vitivinicol.

Pe parcursul celor trei zile, producătorii de vin pot organiza degustări tematice cu vinuri autohtone, într-un spaţiu special amenajat, Biblioteca De Vinuri Autohtone - diferit de spaţiul de degustare închiriat de producător, degustări susţinute de oenologul, somelierul sau investitorul cramei. Acestea vor fi asociate cu produse culinare aduse personal de producător în acest scop.

Participarea vizitatorilor la degustări se face pe baza biletului de intrare la salon cu înscrierea acestora pe listele cu degustări tematice, încă de la deschiderea salonului.

Evenimentul se va încheia cu tombole/extrageri speciale pentru publicul profesionist, mass-media şi vizitatori.


Programul salonului:

Vineri, 28 octombrie, între orele 10.00 și 19.00

Sâmbătă, 29 octombrie,  între orele 10.00 și 19.00

Duminică, 30 octombrie, între orele 10.00 și 17.00

*Intrarea se va face pe baza unui bilet în valoare de 20 lei, bilet ce va putea participa la tombolă.

Citit 1449 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Septembrie 2016 19:33

Pivnicer

Probabil că, în lipsa autostrăzilor, cea mai bună cale de a ajunge din Arad sau Timișoara la Iași rămâne avionul. Am zburat cu escală, împreună cu Dan, străbătând și cercetând din cer trei foste capitale, de dragul vinului de Cotnari, al unor anume hrube și mai ales al unor oameni cu care am legat prietenii în anii din urmă.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate