Afişez elemetele după tag: Valeriu Stoica

Valeriu Stoica, unul dintre dascălii care au modelat, de drept, România, se numără printre marii noștri prieteni. Ne regăsim în septembrie în mijlocul acelei fără de vârstă  confrerii a vinului numite CDViN, înlăuntrul dormitorului bunicii, pentru a degusta, a nu știu câta oară, marile licori care poartă marca Avincis.

Publicat în Știri

Pivnicer

Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate