Villa Vinèa este de acum unul dintre cei mai prezente brand-uri în dormitorul bunicii. Având un nou și activ promotor local, crama din județul Mureș ne-a delectat de Ziua Îndrăgostiților cu nu mai puțin de șapte vinuri, în cadrul evenimentului Wine is my Valentine.
Două mâțe foarte simpatice au susținut în felul lor ultima degustare cu Villa Vinèa. Una, cu tors discret și blană tricoloră, tolănită pe o geantă a casei, a aprobat leneș întregul spectacol; cealaltă, cu ochi perlați și mustăți sârmoase, a îmbrățișat o sticlă de Fetească Neagră a producătorului de pe Târnave.
Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.
Vechiul nostru amic Laurențiu Teleabă, vrednic promotor al mărcii Avincis, a susținut o nouă degustare în dormitorul bunicii. Cei mai entuziaști membri ai clubului s-au bucurat să încerce șase vinuri emblematice. Am consemnat astfel al unsprezecelea eveniment dedicat exclusiv vinurilor[…]
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]
Vasile Ghimpu, bun somelier și mare prieten din lumea vinului românesc, a oficiat în club o nouă degustare cu vinurile grupului Vintruvian Estates, de data aceasta dedicată în totalitate Cramei DeMatei, din Podgoria Dealu Mare. Pentru că Dan, marele absent[…]