Până acum, la sfârșit de august, Crama La Salina este poate singura vinărie din România care se poate lăuda cu un vin din recolta anului 2019. Și asta grație extraordinarului Ice Wine obținut din struguri de Sauvignon culeși la minus 14 grade. În luna ianuarie a anului curent. Și dacă vinului de gheață i se mai adaugă cinci licori, plus două țuici și un suc de mere bio, degustarea poate ieși perfect. Cu condiția să se petreacă în odăile bunicii...
Pentru niște degustători ca noi, de dincoace de Carpați, întâlnirea cu vinurile unei crame din Ardeal nu poate fi decât un motiv de bucurie. O dată, fiindcă și noi, și vinificatorii, avem același sistem de valori. Apoi, fiindcă vinurile împrumută caracterul oamenilor care îngrijesc via din ale cărei roade sunt create. Crama La Salina și oamenii săi corespund perfect acestui profil, plăcerea a fost de partea noastră să-i găzduim în dormitorul bunicii.
Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.
Al patrulea eveniment organizat în dormitorul bunicii, dedicat în exclusivitate vinurilor Gitana Winery, ne-a teleportat în lumea vinurilor mari de peste Prut. Opt etichete care ascund cele mai frumoase licori ale brandului basarabean au fost prezentate în tandem de un[…]
Vechiul nostru amic Laurențiu Teleabă, vrednic promotor al mărcii Avincis, a susținut o nouă degustare în dormitorul bunicii. Cei mai entuziaști membri ai clubului s-au bucurat să încerce șase vinuri emblematice. Am consemnat astfel al unsprezecelea eveniment dedicat exclusiv vinurilor[…]
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]