Premiera acestui an se numește Cult2014. Este vorba de prezentarea simultană a 40 dintre cei mai prestigioși producători de vin din Italia. Alte evenimente notabile vor fi cele prezentate sub brandurile bio&dynamica, Culinaria, Chef’s Challenge, Beer Passion. Club Excellence, GourmetArena.
Cum a început
După o excursie la Bordeaux în 1989, Helmuth Kocher, născut chiar în Merano, s-a îndrăgostit iremediabil de vinurile franțuzești. Din acel moment, el a decis să se dedice organizării unor degustări de vinuri în restaurante de top din Alto Adige, devenind un punct de reper în domeniul gastro-oenologic.În 1992, împreună cu doi prieteni, împărtășind aceeași pasiune, el a fondat GourmetClub Alto Adige și de atunci organizează Festivalul Vinului Merano, primul eveniment de acest fel din Italia. Începând din martie 2000, Helmuth Kocher este administrator unic al companiei ce se ocupă de organizarea evenimentului - care a devenit Gourmet International - și președinte al Festivalului.Festivalul Vinului Merano a sărbătorit a douăzecea aniversare în 2011.