Un mic stol de raţe sălbatice a poposit, zilele trecute, în Timişoara, în zona podului de peste Bega, din zona Gării de Nord. Stolul, numărând patru raţe şi un răţoi - acesta din urmă recunoscut după penajul viu colorat în verde-smarald din zona gâtului -, au campat pe stratul gros de gheaţă care acoperă încă Bega, suportând cu stoicism ninsorile abundente din ultimele zile. Dacă la început răţoiul şi micul său harem au fost hrăniţi de trecătorii aflaţi pe pod cu bucăţi de pâine sau boabe de porumb, acum şeful stolului şi una din consoartele sale au profitat de clima ceva mai blândă şi au ieşit la plimbare prin centrul Timişoarei, unde s-au îmbăiat la fântâna porumbeilor şi s-au amestecat printre aceştia, pozând mai firesc decât nişte fotomodele glamour consacrate, fără să se răţoiască la mulţimea de paparăţoi şi paparaţe ad-hoc care au scos aparatele de fotografiat sau le-au filmat cu telefoanele mobile.
Stolul de raţe vine din Ţările Baltice sau Rusia şi s-a oprit la Timişoara în drum spre bazinul mediteraneean. Studii recente au indicat faptul că, din cauza polurării, aceste păsări au fost deturnate de pe traseul lor clasic de migrare, alegând să ierneze în Banat, într-o zonă care până recent nu a prezentat interes pentru raţele sălbatice. Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât stratul de gheaţă de pe Bega este destul de gros, frigul a fost pătrunzător în ultimele zile, deci condiţiile nu au fost favorabile pentru stolul de raţe care a ales să-şi petreacă ultimele zile de iarnă în Banat, şi nu la Mediterană.
În ultimele două decenii, în iernile mai blânde au apărut în Banat, pe lângă raţe sălbatice, egrete, dropii, lebede, ba chiar şi colibri. (Foto: Costi Duma)