Dacă vinul ar fi o religie, Herbert Szasz ar fi, fără îndoială, misionarul carismatic care te convinge să te convertești cât ai zice „hedonism”. Și asta doar prin felul în care desenează prin aer, cu tirbușonul în mână, rune imaginare care par să traseze harta secretă a podgoriilor lumii, legând într-o singură mișcare de încheietură răcoarea din Chile de soarele arzător al Portugaliei. Sau transformând o simplă sticlă într-un artefact și fiecare întâlnire a licorii cu palatul degustătorului într-o revelație.
Nu ar fi existat nici o legătură între Fatoumata Diawara și Vinul de Ferendia dacă, cu doi ani în urmă, doi dintre vestici nu s-ar fi îndrăgostit, iremediabil, de vinurile din viță nobilă. Din această nebunie molipsitoare și cu repetiție, în săptămâna Sfântului Valentin a anului 2012, asociația Vestik a inaugurat ceea ce avea să devină Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați. De atunci, am început să îmi împart timpul liber între degustările de vin de la Club, serile dansante din pub-urile timișorene, călătoriile prin viile și cramele din țară, prieteni noi şi vechi și interminabile lucrări de renovare a apartamentului în care locuiesc. Pe deasupra, am găsit timp și pentru Ferendia, care a devenit locul de joacă pentru doi oameni mari, care și-au propus să continue o moștenire ce părea condamnată să se risipească.
În cel mai ascuns cotlon al casei noastre aproape centenare, acolo unde altădată erau păianjeni şi igrasie, ţevi contorsionate şi lemne putrezite, am amenajat din senin o vinotecă.
Un pic mai târziu am umplut arcadele tainiţei cu vinuri de top şi internetul cu blogurile şi site-urile noastre de nişă. Apoi am născocit un nou concept publicitar, flashtasting, şi am transformat odăile bunicilor în wine club exclusivist.
Unul dintre marile regrete pe care le încearcă un iubitor de vin decurge din constatarea că lumea oenologică, aidoma fotbalului, şi-a pierdut de mult inocenţa. Poate că totul are legătură cu globalizarea, poate că această cădere în păcatul mercantil vine din actuala criză ori poate că ţine pur şi simplu de duplicitara natură umană. De la cel mai cunoscut critic de vin mondial, cel care stabileşte cotele de piaţă ale marilor producători şi marilor vinuri, şi până la ultimul, obscur, exeget balcanic, aproape toţi par a urmări un interes cu una sau mai multe cifre atunci când se apucă să scrie despre parfumul de coloniale al licorii de struguri.
Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]
Vasile Ghimpu, bun somelier și mare prieten din lumea vinului românesc, a oficiat în club o nouă degustare cu vinurile grupului Vintruvian Estates, de data aceasta dedicată în totalitate Cramei DeMatei, din Podgoria Dealu Mare. Pentru că Dan, marele absent[…]
Ne despărțim de anul oenologic 2025 cu un ultim eveniment oficiat de Vânătorul de Vinuri Herbert Szasz, descris inspirat pe fb de prietenul meu Dan drept „o călătorie senzorială în jurul lumii: Franța, Spania, Portugalia, Argentina, Chile și Japonia”. Lista[…]