Afişez elemetele după tag: cosmin reaboi

După degustarea din toamna anului trecut, care a avut succes atât ca eveniment, cât și în privința vânzării, oenologul Cosmin Reaboi se întoarce în dormitorul bunicii cu alte câteva vinuri emblematice. Și, parcă pentru a confirma adevărul că licorile atât de minerale de la Mocrea se obțin de pe un sol vulcanic, la câteva zile de la întâmplare, paharele clubului au fost zguduite de un real cutremur.

Publicat în Știri

Pivnicer

Ultima zi a șederii noastre în Portugalia, a noua din ultima aventură europeană, a fost cumva una de tranzit. Am trăit dubla tristețe a despărțirii de Lisabona&Faro, adică de Lusitania, și de Dani, studentul nostru cu bursă Erasmus pe care aveam să-l revedem acasă abia peste o lună și jumătate.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate