După degustarea din toamna anului trecut, care a avut succes atât ca eveniment, cât și în privința vânzării, oenologul Cosmin Reaboi se întoarce în dormitorul bunicii cu alte câteva vinuri emblematice. Și, parcă pentru a confirma adevărul că licorile atât de minerale de la Mocrea se obțin de pe un sol vulcanic, la câteva zile de la întâmplare, paharele clubului au fost zguduite de un real cutremur.
În ultimii ani, uneori am călătorit și am trăit clipa într-un ritm atât de alert, încât scrisul nu putea să țină pasul cu acțiunea. Câteva evenimente, întâmplări, ieșiri au rămas neoglindite. Între ele se numără și festivalul de față, căreia cuvintele i-au găsit exprimare abia după opt ani.
Spune-mi pe cine și ce alegi, ca să-ți spun cine ești… În ajunul primului tur al scrutinului prezidențial, noi am ales să organizăm o degustare de vinuri din Bourgogne, oficiată de Vânătorul de Vinuri Herbert Szasz. Apoi am votat cu[…]
Citeşte mai departeDin 2013 încoace, celebrăm în club una dintre cele mai populare sărbători mondiale. Doar că, pentru membrii CDViN, Halloween a devenit în mod firesc HalloWine, vinul fiind servit, cu acest prilej, în scrâșnetul dinților de vampir, printre chicoteli de vrăjitoare[…]
Citeşte mai departeDupă Balla Géza, Elite, Pivnițele Birăuaș, MaxiMarc și Dradara, un nou producător local de vinuri premium vine în odăile bunicii. Noua cramă se numește Artisan Winery și își face debutul în forță în club. Prietenul Dragoș Torge a susținut o[…]
Citeşte mai departe