Afişez elemetele după tag: warwick

Duminică, 19 Februarie 2017 20:14

O seară cu Vinimondo și cu Vali, de două ori

O seară cu Vinimondo, cu vinurile lumii, nu poate fi decât un eveniment cu casa închisă în odăile bunicii. S-a petrecut într-o sâmbătă și la succesul întâmplării au contribuit doi oameni apropiați nouă, pe nume Vali. Unul se află în vârful unei corporații dar are ca pasiune primordială gătitul, celălalt e un oeno-jurnalist de top care are grijă acum să promoveze vinul de pretutindeni.

Publicat în Știri

Pivnicer

Ultima zi a șederii noastre în Portugalia, a noua din ultima aventură europeană, a fost cumva una de tranzit. Am trăit dubla tristețe a despărțirii de Lisabona&Faro, adică de Lusitania, și de Dani, studentul nostru cu bursă Erasmus pe care aveam să-l revedem acasă abia peste o lună și jumătate.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate