O bună prietenă din Vestik Club mi-a făcut observaţie că n-am scris nimic despre ultima noastră vizită la Drăgăşani. Aşa este, am rămas în urmă cu poveştile, în ultima vreme acţiunea a fost atât de alertă încât a depăşit ritmul cuvintelor, iar eu nu am mai găsit portiţa şi putinţa de a o descrie. O fac acum, între două drumuri la Ferendia, între două distilări, între două fermentări, între două stoarceri de struguri, la capătul tuturor culesurilor, în vremea sublimării.
Am fost din nou, iarăşi, încă o dată şi încă o dată la prietenii noştri de la cramele Avincis, Ştirbey şi Sandu. De data aceasta ne-am dus în 11 degustători neautorizaţi, prin Banat şi pe la Dunăre, pe drumul care ne place cel mai mult, cu trei maşini. Ca de obicei, am tras la Taverna Sârbului şi ne-am ospătat cu peşte şi vin, cu ochii la vapoare şi barje şi la malul sârbesc, iar spre seară ne-am dat întâlnire la o benzinărie de la intrarea în Drăgăşani unde am hrănit maidanezii, am pozat gogoşarii şi am contabilizat amenzile de circulaţie de pe drum. Pe urmă am găsit fără greş calea spre Vila Dobruşa, acolo unde ne-am îmbrăţişat cu Angela Prado, PR-ul irezistibil de la Avincis, ne-am jucat cu căţeii cramei, am fotografiat apusul, ne-am reîntâlnit cu oenologul Ghislain Moritz şi am avut bucuria să facem încă un tur al complexului şi să cinăm în compania lui Valeriu Stoica. A fost o seară minunată, Angela şi Ghislain ne-au servit cele mai bune vinuri din portofoliu, între care Crâmpoşia, Cuvée Amélie şi Cuvée Andrei, am conversat şi am povestit de toate cu gazdele, despre vin şi despre deportare, despre cei care nu mai sunt şi despre cele ce vor veni, despre facerea tăriilor de tot felul.
A doua zi o ploaie mocănească părea gata-gata să ne alunge bucuria călătoriei. Stropii picurau din botul lui Hebe, Suki era plouată de-a binelea, căţelul Tommy se scutura să mai alunge frigul, noi încărcam baxuri şi contemplam baricuri, ca să pornim apoi către Crama Ştribey străbătând Dragăşaniul lacustru. A urmat o altă îmbrăţişare cu care suntem obişnuiţi, cea a Ralucăi Bauer, o altă amfitrioană cu şarm pentru care merită să batem atâta amar de drum. Oliver a apărut şi el de undeva din lumea butoaielor, a cisternelor şi a recipientelor de tot felul în care elaborează cele mai grozave vinuri. Am servit spumantul de Crâmpoşie, am privit terasa în ploaie şi Oltul mai mult ca o ceaţă, apoi prietenii noştri ne-au dus la crama proprie, "Bauer punct şi-atât", situată pe drumul spre Via Sandu, locul unde aveau să ne răsfeţe cu o cină de excepţie şi cu vinuri vechi la sticlă magnum. Locul de chef unde altădată sfârâiau grătarele şi străluceau scânteile focurilor de tabără era învăluit în perdeaua groasă de ploaie, într-o tristeţe de toamnă finală abătută parcă peste noi de un zeu, de un  Boreu potrivnic. Şi totuşi, asta nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de festinul cu raţă à la Raluca şi de vinurile pregătite de Oliver. Între acestea, senzaţionala Fetească Neagră din 2006 la sticlă magnum, un  Merlot superb, tot magnum, din 2007 sau 2008, şi un tânăr Negru de Drăgăşani.
Familia Sandu a fost încă o dată o gazdă excelentă, ne-am despărţit de toţi cu pupături, cam efuzionaţi şi cam afumaţi, luând-o către casă prin ploaia cu gust de Novac, de Crâmpoşie şi de alte vinuri al căror şir îl cam pierdusem. Cinci ore mai târziu eram în Arad şi pregăteam deja folderul cu poze a căror poveste, uite, am ajuns abia acum să o spun.