O degustare de vinuri albe aromate la mijloc friguros de octombrie poate fi considerată, fără îndoială, o provocare. Mai ştiu nişte păreri de pasionaţi de prin alte părţi ale ţării care au clamat că ei nu beau aşa ceva, că nu le plac decât vinurile roşii şi seci, că nu se cade ca un connaisseur să se demită cu Tămâioase, Muscaturi ori Traminere. Noi ne-am demis, tocmai fiindcă ne plac toate vinurile, albe, roşii ori rosé, cu condiţia să fie de calitate.
    Pivnicera a avut ideea foarte bună de a asorta nişte foie gras la unele dintre vinurile servite, iar ca desert a pregătit nişte Lemon Drizzly Cake după Cartea regală de bucate a principesei Margareta. Astfel, am destupat patru vinuri, un Gewürztraminer Selection 2011 Villa Vinèa, o Crâmpoşie demidulce 2012 Bauer., o Tămâioasă sec 2012 Prince Ştirbey şi un Muscat Ottonel 2011 Avincis.
   Ne-am strâns vreo douăzeci, de prin Arad şi Timişoara, şi am bifat astfel încă o acţiune oeno-gastronomică reuşită, căci va trebui să ne credeţi pe cuvânt că ficatul de gâscă îndopată a mers perfect cu primele două vinuri, iar ultimul vin s-a potrivit de minune cu desertul. Ca intermezzo, şi Tămâioasa şi-a trăit momentul ei de glorie, iar celălalt vin creat de oenologul Oliver Bauer, Crâmpoşia acidă dar demidulce, şi-a câştigat o mulţime de fani.  

  Cumva, ne-am despărţit duios de vinurile albe, pregătindu-ne astfel să intrăm în zodia zăpezilor şi a vinului roşu. Însă n-am făcut-o de tot, căci nimeni nu poate împiedica să deschidem - de poftă, din întâmplare ori din capriciu, ori poate şi pentru a le face în ciudă altora - câte un vin alb prin decembrie ori ianuarie.