Joi, 28 Aprilie 2011 13:09

Degustare cu vinuri albe LacertA, în nouă prieteni Recomandat

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
2b9ff7d46d6393e79e3f58fae30ac6d3.jpg 2b9ff7d46d6393e79e3f58fae30ac6d3.jpg

Bucurii neautorizate cu licori din Dealu Mare, a doua zi de Paşti

           În 25 aprilie, a doua zi de Paşti, şase "vestici" s-au reunit împreună cu trei invitaţi, la Pivnicer acasă, pentru a degusta cele cinci vinuri albe LacertA primite de la producător prin amabilitatea Enotecii de Savoya din Timişoara.
       Cele cinci vinuri propuse pentru degustare au fost, în ordine: Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Rheinriesling, Cuvée X şi Muscat Ottonel, toate din 2010. În afară de Pinot Gris, care avea un defect de dop (motiv pentru care degustătorii neautorizaţi de vin din vestul ţării l-au depunctat iar unii chiar descalificat), celelalte vinuri au luat punctaje de peste 80, iar Cuvée X (cupaj alcătuit din Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Rheinriesling, Muscat Ottonel) şi Muscat Ottonelul au luat 85 de puncte. Nu am făcut centralizarea datelor, aşa că nu a fost desemnat un câştigător, lăsând fiecăruia plăcerea de a avea un vin preferat.
      După această degustare, impresia generală în club a fost că zona Dealu Mare a mai câştigat un competitor important pe piaţa vinurilor, LacertA Winery, fondat acum opt ani de un grup de investitori austrieci, având în proprietate de 82 de hectare de vie, o cramă nouă şi modernă inaugurată anul trecut şi conacul Dorobanţu (operă a arhitectului Ion Mincu) construit în 1901 şi renovat în 2005, investiţie care depăşeşte şase milioane de euro.

Citit 3966 ori Ultima modificare Marți, 26 Ianuarie 2016 20:06

Pivnicer

Ultima zi a șederii noastre în Portugalia, a noua din ultima aventură europeană, a fost cumva una de tranzit. Am trăit dubla tristețe a despărțirii de Lisabona&Faro, adică de Lusitania, și de Dani, studentul nostru cu bursă Erasmus pe care aveam să-l revedem acasă abia peste o lună și jumătate.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate