Afişez elemetele după tag: blind

A trecut ceva vreme de la ultima degustare în pahare negre organizată în dormitorul bunicii. Dacă în ultimii doi ani am ajuns cumva să ne obișnuim cu pandemia, nu am fi crezut că următorul nostru blind va fi pus la cale în vreme de război.

Publicat în Știri
Luni, 14 Octombrie 2019 13:46

Ghici-ghicitoare, de opt ori, în pahare negre

La ultima degustare în blind, în pahare negre, am avut de ghicit nu mai puțin opt vinuri, de pe șapte terroir-uri diferite, în toate ale lor: culoare, soi, țară. Ne-am jucat „pe întuneric” cu Fetești Negre, Pinot Noir-uri, Orange-uri, Ripasso-uri ori Băbești Negre în ceea ce s-a dovedit a fi unul dintre cele mai dificile exerciții oenologice din dormitorul bunicii.

Publicat în Știri

Pivnicer

Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate