O degustare în grup restrâns, cu două vinuri relativ tinere, ale unei crame locale, și cu cinci vinuri de vinotecă a pus în evidență arta oenologiei de la noi și de pretutindeni. Între maeștrii evidențiați se numără fără îndoială Fiorenzo Rista, iar între crame, cele care au legătură cu prestigiosul nume Marchese Antinori.
După un război și o pandemie, maestrul Fiorenzo Rista și vinurile sale se întorc în odăile bunicii. Unul dintre cei mai talentați, mai experimentați și mai modești oenologi din România ne-a prezentat șase vinuri de Dealu Mare, obținute din vițe românești sau internaționale, elaborate cu acuratețe italiană.
A devenit deja o tradiție ca vinurile Antinori să facă spectacol, două zile consecutiv, în odăile bunicii. Pentru 2019, promotorii ne-au pregătit câteva dintre cele mai frumoase vinuri create în Lombardia, în Toscana, în Umbria, în Puglia și în Dealu Mare.
Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.
Vechiul nostru amic Laurențiu Teleabă, vrednic promotor al mărcii Avincis, a susținut o nouă degustare în dormitorul bunicii. Cei mai entuziaști membri ai clubului s-au bucurat să încerce șase vinuri emblematice. Am consemnat astfel al unsprezecelea eveniment dedicat exclusiv vinurilor[…]
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]
Vasile Ghimpu, bun somelier și mare prieten din lumea vinului românesc, a oficiat în club o nouă degustare cu vinurile grupului Vintruvian Estates, de data aceasta dedicată în totalitate Cramei DeMatei, din Podgoria Dealu Mare. Pentru că Dan, marele absent[…]