Ca și cum pandemia nu există și nici nu ar fi existat, dormitorul bunicii a fost din nou însuflețit de membrii entuziaști și neautorizați ai clubului, cu prilejul degustării organizate de Vinimondo. Cinci vinuri toscane și sudtiroleze ne-au alungat toate tristețile, marcând revenirea la normal pentru CDViN.
Ruga noastră profană, de 15 august leatul 2023, de la Ferendia nr. 242, a adunat în curtea casei lui Tatabun, a lui Bati, a Mumei, a lui Moș Ion și a Babei Lena vreo treizeci de oameni dragi, rude, prieteni, invitați speciali. Între sutele de Rugi care au reprezentat bornele afective ale existenței satului, de când este el amintit în documente și de când nu este pomenit, și aceasta a avut încărcătura aparte a reîntoarcerii, a revederii, a redevenirii.
Tocmai am bifat a cincea ediție a minifestivalului de rosé și clătite, care musai se desfășoară în curtea bunicii începând cu anul 2018. Șase feluri de vin, cinci feluri de scoverzi și multe feluri de prieteni au alungat canicula într-un[…]
Ultima degustare marca Avincis ne-a oferit cinci dintre noile vinuri ale cramei din Drăgășani, prezentate de oenologul italian Andrea Previtali, aflat în premieră în dormitorul bunicii. Și ne-a mai oferit o poftă irezistibilă de a vizita din nou splendorile de[…]
Zilele trecute, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați (CDViN) s-a îmbogățit cu o mulțime de prieteni veniți din lumea largă. O comunitate cosmopolită a umplut curtea și odăile bunicii, iar vinul a curs din belșug sub vișinul casei, sub ochii autografelor.[…]