Am dat clic pe folderele cu fotografii ale ultimelor evenimente și m-am îngrozit în mod plăcut. Ele se cheamă exact așa: degu liliac, lorca și missy, argentina herbert, vinvest cu sepi, lansare wine book în club, marinela tm. Cinci acțiuni consecutive, de vineri până marți, într-un weekend prelungit, un mic record pentru club. Și șase ședințe foto pentru cronicile de pahar, de carte, de party, cuprinzând mii de poze cu vinuri, somelieri, miniștri, star-uri, degustători neautorizați și feline de tot felul. Și cum totul trebuie descris în cuvinte, să o luăm cronologic, cu începutul, cu o îndelung așteptată degustare cu vinuri de Lechința și Cătălinul Liliacului.
Ediția a 13-a a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST Timișoara a invitat în acest an producătorii de vin din țară și străinătate, firme de servicii conexe și parteneri să spună: Și eu susțin #3zile#Timișoara, Capitala Vinului.
În conferința de presă organizată astăzi, Lucia Pârvu, organizatorul evenimentului, a declarat că această ediție se remarcă, în primul rând, prin prezența a 28 de producători de vin: românesc, italian, sârbesc, a celor din Republica Moldova și din alte colțuri ale lumii, partenerul oficial al salonului fiind Domeniile Anastasia. Iată lista producătorilor: 1. Asociatia Vitipomicola Brune-el Buzias; 2. Casa de Vinuri Cotnari; 3. Casa de Vinuri Husi; 4. Cotnari; 5. Crama Budureasca; 6. Crama Dealul Dorului; 7. Crama Hermeziu; 8. Crama Oprisor; 9. Crama Ratesti; 10. Crama Tata & Fiul ; 11. Cramele Cricova; 12. Domeniile Anastasia; 13. Domeniul Kelaru; 14. Domeniile Samburesti; 15. Domeniile Sara; 16. Domeniile Vinju Mare; 17. Domeniile Vladoi; 18. Guarini - vinuri Italia; 19. Organizatia Turistica a Municipiului Varset - vinuri Serbia; 20. Produse Moldovenesti - vinuri Republica Moldova; 21. Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Bujoru; 22. Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Pietroasa; 23. Vinarte; 24. Vincon România; 25. 1000 de chipuri; 26. Villa Vinea; 27. Licorna Winehouse; 28. Calarasi Divin.
„The Wine Book of Romania”, ghid inițiat și realizat de Marinela V. Ardelean, și publicat de Editura RAO, s-a lansat miercuri, 13 aprilie, la Uanderful, în București. Ghidul reprezintă un instrument complex de cunoaștere și clasificare a vinurilor de top din Romania și Republica Moldova, atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiști și importatori. Cu un tiraj de 2000 de exemplare, volumul se prezintă în ediție limitată. Acesta va putea fi achiziționat, în Arad, din Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați. În țară, va fi distribuit în marile lanțuri de librării, online, cât și din aeroporturi. De asemenea, „The Wine Book of Romania” va ajunge la institutele culturale, ambasadele României, precum și la cele mai importante târguri și festivaluri internaționale.
Cu prilejul primei ediții WineUp, adică anul trecut, ne-am văzut, ne-am cunoscut, ne-am plăcut. Noua noastră prietenă se numește La Salina (apropiații îi spun și Issa) și, cum era de așteptat, este o cramă. Șade pe buza unei saline, are pensiune cu restaurant și spații de cazare, face vinuri minerale, acide, cât se poate de ardelenești. Zilele trecute a făcut cunoștință cu fanii din dormitorul bunicii.
„Cartea vinurilor românești / The Wine Book of Romania” ghid inițiat și realizat de Marinela V. Ardelean și publicat de Editura RAO, în versiune bilingvă, se lansează miercuri, 13 aprilie, la Uanderful, în București. Ghidul reprezintă un instrument complex de cunoaștere și clasificare a vinurilor de top din Romania și Republica Moldova, atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiști și importatori.
Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]
Vasile Ghimpu, bun somelier și mare prieten din lumea vinului românesc, a oficiat în club o nouă degustare cu vinurile grupului Vintruvian Estates, de data aceasta dedicată în totalitate Cramei DeMatei, din Podgoria Dealu Mare. Pentru că Dan, marele absent[…]
Ne despărțim de anul oenologic 2025 cu un ultim eveniment oficiat de Vânătorul de Vinuri Herbert Szasz, descris inspirat pe fb de prietenul meu Dan drept „o călătorie senzorială în jurul lumii: Franța, Spania, Portugalia, Argentina, Chile și Japonia”. Lista[…]




