Cei care-l cunosc pe Szövérdfi-Szép Zoltán, adică pe Zoli, știu că el este un timișorean autentic și, prin urmare, un european autentic. Iată că a ajuns să organizeze cea de-a opta ediție a Salonului RoVinHud, festival de vin destinat sprijinirii copiilor și adulților cu dizabilități. Precis și cosmopolit în același timp, salonul său de vin a strâns de această dată 31 de participanți din domeniu, crame și importatori. Și a mai adunat, ca de obicei, și câteva dintre personalitățile importante din lumea vinului, acelea care poartă la sfârșitul numelui prestigioasa distincție MW (Master of Wine). Alături de și mai numeroșii posesori ai WSET Diploma, de specialiștii și oenologii care au susținut masterclass-uri la această ediție, ne-am numărat și noi, neautorizații de la Arad, zeci de iubitori de vin, o categorie care frecventează de mulți ani festivalul caritabil al lui Zoli, abonați la manifestarea deschisă publicului larg.

A fost ediție aglomerată și entuziastă. În ce mă privește, abia am reușit să o frecventez în a doua zi, sâmbătă, căci vineri seară am avut o degustare în odăile bunicii, iar duminică a trebuit să mă ocup de gospodăria rurală de la Ferendia. Am ajuns la Timișoara cu trenul, o modalitate de călătorie pe care nu am mai exersat-o din celălalt deceniu. Prilej să observ cât de îngrijită și modernă este gara arădeană, spre deosebire de cea din marele oraș de lângă noi, Timișoara. Prietenii și membrii de club Claudiu și Teodora mi-au fost plăcuții companioni de călătorie. Pentru prima oară, în Arad, spre gară, am avut ocazia să călătoresc într-un taxi Tesla, curat, parfumat și rapid, parcă dintr-un film sf.

Nu îmi fac totuși iluzii, contrastele sunt încă prezente peste tot. Mirosul din tren e acela știut, de necurățenie din comunism; dacă te uiți pe geam, parcă toată mizeria lumii s-a adunat în jurul gărilor și de-a lungul șinelor de tren. Mă gândesc și chiar povestesc că o călătorie cu mașina e mai plăcută și din această pricină, că nu observi realitatea. Ca să nu mai spun de voiajul cu avionul, în acest caz nejustificat. Din avion, de sus, lumea ți se poate părea chiar genuină, mările și Dunărea sunt atât de pure și albastre, norii - atât de imaculați, pixelii geografiei, atât de clari...

Oricum ar fi, după o oră și un pic, iată-ne în Timișoara și iată-ne în hotelul omonim, în locul cu zeci de expozanți unde se desfășoară acest nou capitol al poveștii numite RoVinHud. Am revăzut rude, prieteni dragi, amici, parteneri de afaceri, zeci de cunoștințe. Pe nepotul Mihai, pe Paula și Cătălina – din club, pe Fiorenzo Rista, coproprietar la Viile Metamorfosis, pe Betty Darabont și pe Cristi de la crama bihoreană Familia Darabont, pe Augustin și Vlad, promotori Tepaso, pe Lucian, organizator Oravinum, pe Oana și Cătălin de la Liliac, pe coproprietarul Șerban Dâmboviceanu și pe Bogdan de la Crama Corcova, pe Laurențiu de la Avincis, pe Cristi de la Davino, pe Claudiu de la Cramele Recaș, pe Csilla de la Nachbil, pe Cosmin de la Dradara, pe Dan de la Domeniul Bogdan, pe Johhny de la Balla Géza, pe Roberto de la Valea Eden, pe Mirian Mircov, Miri, proprietarul de la Pivnițele Birăuaș, pe Dragoș de la Crama Dealul Dorului, pe Ștefan de la Thesaurus, pe Costi de la SERVE, echipa de la Château Cristi, pe Dragoș Torge de la MaxiMarc, ca vizitator, pe Sorin Păunescu, simplu iubitor de vin, și pe mulți, mulți alții, pe care îi rog să mă ierte dacă am uitat să-i pomenesc. Mi-am făcut și noi cunoștințe, în persoana lui Giampiero Borgetti, cunoscut investitor în România, cu cramă boutique în Valpolicella, cel care ne-a și servit cu intense Ripasso și Amarone.

Și m-am bucurat să-i revăd, după prea mulți ani, pe baronul Jakob Kripp, pe Raluca și Oliver Bauer, de la Prince Știrbey. Aici, la standul lor, am gustat și unul dintre cele mai frumoase vinuri din festival, un unic ice wine/eiswein/vin de glace, obținut din Negru de Drăgășani într-un binecuvântat decembrie 2018...

Târziu, după multe ore de degustare și după un sandwich revigorator, am pornit cu Claudiu spre Locanda del Corso, pentru o cină târzie, sărind apoi în taxi pentru a ajunge în ultima secundă în trenul de noapte care ne-a dus înapoi la Arad. Pe peronul gării timișorene am cunoscut un cuplu de studenți marocani, el fiind un simpatic și comunicativ viitor stomatolog, care studiază această specialitate la Arad. Călătoria a fost parcă mai scurtă, fiindcă am vorbit tot drumul despre Maroc și România, despre Franța - viitoarea destinație a studentului nostru, și despre îngrozitorul război purtat în Gaza.

În lipsă de multe fotografii, aceste cuvinte reprezintă cronica precar dar entuziast ilustrată a ultimului festival al acestei toamne. Ne mai așteaptă însă câteva mari degustări și bucurii în club, adică sărbătorile oenofile și cele de iarnă, care sperăm să anunțe un an mai bun, un an de pace.