Rememorăm o întâmplare oenofilă care a rămas fără cronică pe site-urile clubului din motive obiective: cronicarul se afla în altă parte, undeva în Delta Dunării, încercând întâia oară plăcerile febrei Covid. Totuși, a existat o bună oglindire a evenimentului pe facebook, dar și o pagină fizică de jurnal. Reconstituirea de față se bazează pe fotografii și pe fragmente de text din caietul virtual al lui Dan de pe fb și pe fila scrisă cu pixul în 8 octombrie 2021 de către finul amic Zoli, în caietul său real din sertarul clubului.
Așadar, în vreme ce eu eram chinuit de frisoane pe un drum prea lung între Deltă și capătul Ardealului, pe fila virtuală, Dan scria: „În seara asta am degustat, în clubul nostru din Arad, șase vinuri de la Domeniul Bogdan; e o cramă cu vii întinse pe 154 hectare, în Dobrogea, în ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră. Întreaga suprafață este cultivată după principiile agriculturii biodinamice – știința forțelor de viață, sistemul de cultură cu cea mai accentuată abordare holistică. Astfel a luat ființă prima fermă viticolă biodinamică din România. Am avut în pahare: Organic Riesling, Organic Tămâioasă Românească, Cuvée Experience Alb, Cuvée Experience Roşu, Primordial Fetească Neagră, Pătrar Merlot”.
La rândul său, Zoli consemna cu pixul în agenda-jurnal: „08.10.2021. 6 vinuri de la Domeniul Bogdan. Vlad - somelier. 154 ha plantate în 2011. Albe: Tămâioasă, Riesling, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon Blanc. Roșii: Fetească Neagră, Cabernet, Merlot. Pinot. Leonello Anello – consultant, Phillippe Cambie – oenolog. 1. Domeniul Bogdan Tămâioasă Românească 2020, 13%. 2. Riesling Rin 2020, 12,3%. 3. Cuvée Experience 2020, 12.5%, Sauvignon Blanc, Riesling Italian, 2018 – primul an. 4. Cuvée Experience 2018, 15,5%, 15% din volum baricat 4-6 luni, Merlot+Cab. Sauvignon+FN. 5. Primordial Fetească Neagră 2019, 16%, 16.400 sticle, 1 an baric stejar, cules supracopt. 6. Pătrar, Leonello Anello, 2017, 3.971 sticle, maturare 12 luni în tancuri de ciment, 6 luni baric fără filtrare, aciditate 7.4”.
Nu mă îndoiesc că Tămâioasa avu citrice arome și parfumate amintiri de flori de salcâm, că Rieslingul era acid și fructat, că în Cuvée Experience 2020 simțeai odori de narcise și gust de mere verzi și de nucă, așa cum arată descrierile oficiale ale cunoscătorilor autorizați. Ca să nu mai confirm că următorul cupaj, unul roșu, din 2018, era fructat și condimentat, că Feteasca Neagră Primordială, fie ea din 2019, an altminteri mare, amintea de prune uscate și cireșe negre, că Merlotul din Pătrar exprima, așa cum arată repetitiv toate site-urile comerciale, caracterul terroir-ului dobrogean. Asta oi fi găsit și eu sau nu, cu ani înainte, în toate aceste vinuri, adăugând experienței aromele fructelor și florilor neștiute pe care singur le-am savurat în propria și irepetabila mea copilărie.
Refăcut după febra Covid, tot scotocind prin rafturile clubului, în Pătrar 2017, eu am descoperit un vin mare, vindecător. Prilej de mulțumire pentru cei care, fără de cuvinte, au investit într-o afacere cu viță-de-vie și pentru cei care o promovează cu succes, de-a lungul anilor, inclusiv în dormitorul bunicii.