Duminică, 06 August 2017 06:00

În premieră la “Incontro Vino”, un festival al producătorilor tirolezi din Valle Isarco Recomandat

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Opt membri ai Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați au participat, în ultimul weekend al lunii iulie, la festivalul producătorilor de vin din Valle Isarco, cea mai nordică regiune unde se cultivă vin în Alto Adige -  Tirolul de Sud - și, de asemenea, din Italia. Un festival discret și cochet, oarecum excentric într-o perioadă în care evenimentele cu profil oenologic au devenit o modă, riscând să se transforme, din ce în ce mai mult, în forme fără fond.

Festivalul “Incontro Vino” are deja o tradiție, fiind a douăsprezecea oară când producătorii din zonă s-au întâlnit, în 28 iulie, sub arcadele unei străzi înguste din centrul istoric al urbei Bressanone.

În zonă există 20 de crame, dintre care 18 sunt relativ noi pe harta oenologică a Tirolului de Sud - toate reunite sub titulatura de Vignaioli dell’Alto Adige.

Cu doi ani în urmă, producătorii de vin din Valle Isarco au pus bazele unei asociații pe care au numit-o „eisacktalWein“. Spre deosebire de alți producători, mai aproape de noi, cei din Alto Adige au înțeles că împreună își pot promova mai bine regiunea și că schimbul de know-how și colaborarea le pot aduce doar lucruri bune. „Principalul nostru atu îl reprezintă diversitatea“, ne-a mărturisit unul dintre micii producători prezenți la festival.

Șaptesprezece membri ai „eisacktalWein“ au fost prezenți în acest an la principalul eveniment al verii în regiune. Festivalul durează doar patru ore, între 7pm și 11pm. Curioși, am urmărit making-of-ul, care a debutat cu doar două ore înaintea orei de începere, pe o stradă altminteri foarte circulată. La ora 19, în zonă s-a putut pătrunde doar după achitarea biletului de intrare, care a costat 15 euro, plus a unei garanții de 5 euro pentru paharul de vin.

În prețul biletului au intrat degustări ale celor peste 80 de vinuri prezentate de micii producători. Ne-am reîntâlnit, la unul dintre standuri, cu reprezentanții  Abației di Novacella - pe care o vizitasem de dimineață -, trei la număr: Dott. Urban von Klebelsberg, directorul și managerul abației; Celestino Lucin, vinificatorul anului 2009 în Italia și Elias Holzer, student la WSET School London și Weinakademie Österreich, ghidul nostru pentru o zi. Abația di Novacella este cel mai vechi dintre membrii asociației: produce vin de la 1142! Cel mai mare producător este Cantina Valle Isarco, un consorțiu format din 130 de membri.

De-a lungul celor patru ore de festival, am constatat că Valle Isarco este un terroir ideal pentru vinuri albe, cu gust fructat, suculente și bogate în minerale. Am avut un singur regret: oricât ne-am străduit, în timpul prea scurt nu am putut aprofunda/studia decât vinuri de la 12 producători, ceea ce a însemnat puțin peste 60 de etichete. O consolare: le-am completat fericit cu delicatese și feluri de mâncare tipice din bucătăriile restaurantelor din Bressanone. Așa că, nu ne rămâne decât să promitem că vom reveni în zonă, cu proxima ocazie!

Citit 2853 ori Ultima modificare Miercuri, 16 August 2017 18:13

Pivnicer

Dacă ar fi să comparăm frumusețea cu o vibrație care se propagă irezistibil, cutremurându-i pe privitori, probabil că Prince Știrbey, crama-conac, asemenea Cramei Avincis, reprezintă epicentrul unei asemenea unde, al unei splendori românești regăsite.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate