Marți, 07 Decembrie 2010 12:25

La Crama S.E.R.V.E. Ceptura, în compania trufelor şi a lui Cuvée Alexandru Recomandat

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
0802aa3a15d1b716d4f545fc798c0734.jpg 0802aa3a15d1b716d4f545fc798c0734.jpg

Eveniment oenologic şi gastronomic de excepţie

Patru dintre „vestici” au onorat invitaţia S.E.R.V.E., de fapt chiar a familiei Mihaela şi Guy Tyrel de Poix, pentru ziua de sâmbătă, 4 decembrie, la Crama de la Ceptura. Cum Aradul se află în celălalt capăt al ţării, plecarea  cu maşina a avut loc cu două zile mai repede, respectiv joi.

Drumul a fost interesant, cu oprire şi la dus, şi la întors la restaurantul Fântâniţa Haiducului, din cadrul unui complex turistic situat la aproximativ 20 km de Sibiu. Călătoria a cuprins şi primii 17,2 km din viitoarea autostradă A1 (de fapt, centura Sibiului în regim de autostradă), şi asta a doua zi după inaugurarea oficială. Autostrada va uni într-un viitor nedeterminat oraşele Nădlac, Arad, Timişoara, Piteşti şi Bucureşti, iar un "vestic" mai hâtru a pus întrebarea: "Oare cum vom arăta noi când va fi gata autostrada?" După ploaia şi ceaţa de pe Valea Prahovei şi Ploieşti, echipa Vestik a ajuns în Urlaţi, unde oenologul Gabi Lăcureanu de la Crama Basilescu a asigurat cazarea de la pensiunea "Casa Colinelor" şi chiar mai mult, a organizat o mică degustare de trei vinuri noi la cramă.
     

Vineri seară, după un rendez-vous ploieştean cu Dan Săvulescu, directorul de vânzări de la S.E.R.V.E., grupul de degustători neautorizaţi din vestul ţării şi-a schimbat cazarea la "Conacul dintre vii", şedere asigurată de S.E.R.V.E., iar sâmbătă a urmat degustarea de la Ceptura, un eveniment oenologic şi gastronomic de excepţie, cu vinuri cunoscute şi vinuri noi, cu surpriza Cuvée Alexandru, cu o masă fabuloasă pe bază de trufe pregătită de maestrul bucătar şi cofetar Ştefan Bercea.
 

Citit 3251 ori Ultima modificare Luni, 18 Martie 2019 11:37

Pivnicer

Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate