Luni, 15 Iulie 2013 14:12

Prin India, pe contransens, sorbind jumătatea nedulce a portocalei Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
9c7f0763590f5502da20c2c8b40354ff.jpg 9c7f0763590f5502da20c2c8b40354ff.jpg

Un vestic la New Delhi

Mezinul vestic călătorit recent în India, într-o ţară în  care  consumul de vin a crescut recent cu 50%, de la 8 ml/cap de locuitor/an la 12 ml/cap de locuitor/an. Povestea de faţă nu vorbeşte însă despre plăcerea de a sorbi vinul la umbra Taj Mahalului, ci mai degrabă despre jumătatea nedulce a portocalei.

"De data asta chiar nu ştiu cum să încep, dar …
Am plecat din Timişoara încărcat cu tot felul de gânduri, sfaturi, vaccinuri, loţiuni de soare, medicamente pentru un spital întreg, haine pentru două săptămâni jumate, bani pe trei carduri, cash în euro, în buzunarul stâng, portmoneul cu paşaport care se bagă sub cămaşă şi două cărţi pentru orele plictisitoare, devenite deja obişnuinţă, de a aştepta într-un aeroport între două zboruri, unul mai lung decât celălalt.
Prima carte e scrisă de o prietenă, voluntară  ca şi mine în anii studenţiei, care, având un curaj nebun, a luat la pas India pentru a se regăsi  în primul rând pe sine:  ”18.000 km de călătorii interioare”  de Iulia Nălăţan. Pe cea de-a doua, am găsit-o lângă prima, în aceeaşi librărie Cărtureşti din inima templului. Amândouă sunt din categoria ”În căutarea fericirii”…
Nu apuc să termin de citit, că şi ajung în Delhi, unde, deşi este 7 dimineaţa, sunt 38 de grade la umbră şi o umiditate care te face să fierbi înlăuntrul hainelor. Speriat de povestea celor trei rânduri de şoferi de la ieşirea din aeroport, în aşteptarea câte vreunui călător fercheş tocmit de o companie internaţională, din care nici unul nu mă aşteaptă pe mine, mă îndrept grăbit spre cel în dreptul căruia îmi văd scris numele cu litere de-o şchioapă: Mihai SAMANTA.
Plin de prejudecăţi, mă sui într-un Suzuki din obişnuinţă pe partea stângă, dar... surpriză, volanul e în mâinile pasagerului. Nu apuc să mă dezmeticesc, că ieşim din aeroport, intrăm pe autostradă şi dintr-odată toţi merg pe contrasens, adică pe stânga. 
Sunt şocat de şoseaua cu trei benzi de circulaţie, pe care cinci maşini se depăşesc prin stânga, prin dreapta, prin şanţ, pe lângă bara de protecţie şi, culmea, nici un şofer nu semnalizează, de parcă nu există semnalizator, ci doar claxoane. Toţi se claxonează într-o veselie demnă de o comedie neagră. Îmi întreb călăuza de ce se claxonează şi îmi răspunde că asta e singura regulă pe aici. Rămân trăznit când aflu că firma pentru care lucrez produce claxoane de calitate, cu care mai toţi cei de prin zona asta şi-au decorat maşinile, bicicletele cu sau fără ataş, taxiurile ş.a.m.d.
Interesant este că, deşi fac hărmălaie, ei, şoferii indieni, nu se înjură şi nu sar la bătaie, ca mai toate brutele aflate la cură de Testosteron sintetic pe plaiurile mioritice .
Şi mai interesant e ca nu trec cinci minute şi amicul meu îşi propteşte maşina într-alta. Buşitura e evidentă, dar nu e nici un stres. Nimeni nu se opreşte să constate amiabil accidentul… Care accident? E acelaşi tip de accident fantomă fără urme pentru care în România am rămas pieton o lună, că organului neturmentat nu-i plăcea de moaca mea. Da! În India, maşinile se pupă şi nu e nimeni supărat, în schimb la noi, dacă îi zgârii spoileru’ cuiva, e caz penal cu puşcărie.
Ajuns la hotel, agenţii de pază verifică maşina să nu aibă cumva bombe pe sub capotă,  după care reuşesc să mă cazez şi mă bucur preţ de câteva ore de liniştea de dinainte de a ajunge să cunosc cu adevărat ce înseamnă ”Incredible India”, dar nu pentru turistul holistic, pelerin într-ale yoga, mereu în căutarea tranchilităţii, căruia i se prezintă jumătatea mereu dulce a portocalei,  ci pentru omul de business care traversează periferia oraşului pentru a ajunge la fabrica de la sat, unde  transpiră în toropeala de afară şi dinăuntru şi lucrează cot la cot cu oamenii mai fericiţi sau mai puţin nefericiţi ai sorţii.
Lumea reală, cea cu probleme, cu suferinţă, cu pierderi, cu sudoare şi cu sărăcie, aşa cum aveam să aflu, e total diferită de globul de sticlă invizibil al siguranţei şi previzibilului în care lumea turistică se învârte cu predominanţă.
"

Citit 1981 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Mai 2019 18:53

Pivnicer

Fără să fim șefi de stat, mari maeștri de lojă ori mici somități pe scara socială, călătoria noastră din 2019 la Drăgășani, de Ziua Bunicii Maria Știrbey, a trecut fortuit prin Sibiu. Cu o lună înaintea evenimentului, nu mai erau de găsit locuri de cazare acceptabile în zona Drăgășaniului pe o rază de 50 de kilometri, așa că am avut bucuria să revedem Hermannstadt-ul și să-i savurăm bunătățile.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate