După "Terroir pe autostradă", prima experienţă din domeniul "flashtasting" - noul concept propus de către Pivnicer, împreună cu Vestik -, a urmat, firesc, un nou eveniment, la fel de interesant prin locul de desfăşurare ales. Al doilea flashtasting a fost găzduit de un...vulcan. Unul încărcat, la propriu şi la figurat, de istoria ultimelor şase decenii şi acoperit cu floarea-soarelui.
Dealul Şumigului este situat la câţiva kilometri de oraşul Gătaia, în apropierea satelor Şemlacu Mare, Ferendia şi Clopodia. Originea geologică a dealului, din vârful căruia priveşti câmpia din jur de la o înălţime de 208 de metri, e la fel de controversată ca o festivitate de premiere a unui festival de vinuri la care sunt medaliaţi doar producătorii care au cotizat la organizatori. Cert e că faimosului cărturar veneţian Francisco Grisellini îl considera, în secolul al XVIII-lea, un vulcan veritabil, iar "vesticii" nu au niciun motiv să se îndoiască de asta, fie şi numai pentru faptul că nu ţi-e dat în fiecare zi să destupi o sticlă de vin căţărat pe un vulcan presărat cu cazemate. Căci dealul este împânzit de asemenea construcţii, amintind de momente dramatice ale anilor '50 şi de spaima politicienilor comunişti că Iugoslavia fostului partizan Josip Broz Tito va ataca RPR-ul.
Într-o vreme în care istoria însăşi era cu susu-n jos, cazematele au servit ca loc de pelerinaj pentru personaje dintre cele mai surprinzătoare. Şeful de atunci al Partidului Muncitoresc, Gheorghe Gheorghiu-Dej - fin connaisseur de "Vin Ruşii"! -, a descălecat de mai multe ori în Banat pentru a trece personal în revistă felul în care se prezintă construcţiile din beton răsărite pe dealul Şumigului. Căci cu "călăul" Tito, duşmanul tovarăşului Stalin, deci implicit al Republicii Populare, nu era de glumit.
Criza politică avea să se sfârşească, dar cazematele au rămas pe deal, la locul lor, ca o mărturie de beton a vremurilor care li se vor părea, probabil, neverosimile şi de neînţeles urmaşilor. De voie, de nevoie, localnicii s-au gândit că le-ar putea da întrebuinţări mai puţin belicoase. Aşa au ajuns cazematele să găzduiască familiile unor săteni fără casă, ba chiar şi stâni de oi, afumători de cârnaţi şi şonci, butoaie cu vin.
Membrii Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi s-au gândit că le-ar putea transforma, măcar pentru scurt timp, în spaţii de testat licorile lui Bachus, inedite scene pentru flashtasting. Trei dintre membrii Vestik au instalat pe una dintre cazematele încărcate de istorie o masă de degustare şi s-au adăpostit sub o umbrelă de plajă, absolut binevenită pe vipia de afară. Pentru flashtasting au fost alese o Cadarcă de Tirol, alături de un vin alb de pe Dealul Silagiului. A urmat o frenetică şedinţă foto, acompaniată de claxoanele şi privirile nedumerite ale şoferilor aflaţi în trecere.
Cei trei "vestici" cuceritori de cazemată au îndreptat bateriile de vin (vorba vine... pentru că ne-a lipsit, evident, sifonul, niciunul dintre noi nefiind şpriţar!) spre graniţa cu Serbia. Apoi am închinat în sănătatea încă necunoscuţilor noştri omologi slavi şi, bineînţeles, cât se poate de neautorizaţi. Căci, până la urmă, şi noi ne considerăm tot un fel de partizani, care luptă pentru supremaţia vinurilor bune într-o lume sufocată de carbogazoase low-cost.