Două evenimente importante aparţinând Anului European 2010 au loc vineri, 19 noiembrie, la Bruxelles: Lanţul Uman pentru Combaterea Sărăciei şi Vernisajul Proiectului de Parteneriat Artistic. Scopul lor este de a demonstra importanţa solidarităţii la nivel european, în ceea ce priveşte combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale.
Lanţul Uman este un eveniment simbolic organizat de Coaliţia ONG-urilor Sociale 2010, aducând la un loc organizaţii europene implicate în acţiunile Anului European 2010. Scopul creării unui lanţ uman în jurul Parlamentului European constă în atragerea atenţiei asupra reacţiilor instituţiilor cu privire la combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Lanţul Uman pentru Combaterea Saraciei va fi format din cetăţeni din toată Europa care vor solicita astfel un răspuns credibil la actuala criză economică
Evenimentul va începe la ora 12:15 PM, moment în care participanţii se vor aduna în 5 puncte de întalnire diferite, în jurul Parlamentului European. Diverse momente artistice vor intreţine atmosfera. Ulterior participanţii se vor reuni în spaţiul esplanadei, unde vor avea ocazia de a cunoaşte o serie de reprezentanţi politici şi lideri ai asociaţiilor.
Vernisajul Proiectului de Parteneriat Artistic reprezintă o altă modalitate de abordare a subiectului sărăciei şi excluziunii sociale, informând şi impulsionând oamenii prin intermediul artei şi culturii. Galeria de artă Horta din cadrul Gării Centrale din Bruxelles găzduieşte vernisajul vineri, 19 noiembrie, între orele 16:30 şi 18:00. Un punct de interes al campaniei EY2010, acest proiect foloseste fotografiile primite de studenţii la artă din toată Europa, pe tema “(In)Vizibili”. Un juriu din domeniul artistic a selectat pentru această expoziţie câteva zeci de fotografii care să reprezinte cât mai bine diversitatea acestui subiect. Vernisajul va cuprinde un spectacol de dans special creat pentru această ocazie de către coregraful Ivan Schauveliege. Anne Degrand-Guillaud, Coordonator al Anului European 2010 din partea Comisiei Europene, va întâmpina invitaţii. Expoziţia de fotografie va putea fi vizitată până pe 5 decembrie.