Etimologii, adică păstrătorii şi cunoscătorii vechilor sensuri, ne informează asupra originii cuvântului „şmecher”. Acesta a pătruns în limba română pe filieră germană, în această limbă, „schmecken” însemnând „gust” sau „savoare”, iar persoana care degustă se numeşte „schmecker”.

 Începând cu secolul al XVIII-lea, negustorii nemţi au început să bată drumurile Olteniei pentru a cumpăra vin, produs pe care îl vindeau apoi la preţ bun la ei acasă. Oltenii s-au prins că nemţii nu sunt foarte pricepuţi la vin şi le dădeau mai întâi să guste vinul cel bun, iar în butoaie credulii clienţi primeau ori vin îndoit cu apă ori vin prost. După câteva experienţe de acest gen, nemţii au început să aducă cu ei „schmeckeri”, adică degustători de vin, pentru a nu fi păcăliţi.

 Victor Eftimiu, pasionat etimolog, povestea  că şi boierii olteni care    aveau podgorii angajau cunoscători în degustarea vinurilor. Cei care făceau operaţia erau „şmekeri”, adică specialişti pe care nu-i puteai păcăli cu un vin prost. De aici, prin extensie, cuvântul „şmecher” desemna un individ isteţ, imposibil de tras pe sfoară.

 Din acest punct de vedere, ne place să credem că Vestik-ului, adică Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi din Arad, am putea să-i spunem, fără a greşi prea mult, Clubul Schmeckerilor (sau Şmecherilor) Neautorizaţi din Arad.