De vreo opt ani, comuna Bata și primarul său simpatic Ioan Micurescu organizează un festival al vânătorii care adună mii de persoane în jurul standurilor cu coarne de cerb, cu mistreți împăiați și cu ceaune din care răzbat aromele gulașului. Pe lângă numerosul public rural găsești și personalități politice, dar și standuri cu vinuri premium populate cu degustători neautorizați ca noi. Au loc tot felul de demonstrații de vânătoare, dar și etalări oratorice, canine, gastronomice.
Să nu ne întrebați ce ne-a apucat. Destul că bunii noștri prieteni Iulian Antal și Gabi Mohaci ne-au invitat la eveniment, așa încât, abia sosiți de la mare, ne-am înghesuit obiectele și vinurile într-o dubiță Volskwagen și-am dat fuga la Bata, însoțiți și de Zoli și de Raluca, prieteni nelipsiți de pahar, călătorii, nebunii. Ba am și instalat standul care oglindește dormitorul bunicii, îndrăznind să scoatem în lume cele mai bune vinuri din portofoliu.
Lângă noi, mai matinali, Gabi Mohaci și compania ocupaseră un stand cu bucate tradiționale și găteau de zor o irezistibilă fiertură de vânat la ceaun. Am gustat clasica slănină de porc dar și un rafinat salam de struț, am deschis vinuri premium și ne-am distrat de minune chiar dacă un mic potop s-a abătut asupra Batei. Între două reprize de ploaie, am apucat să fotografiem totul, senzația festivalului fiind, în opinia noastră de oenodegustători neautorizați, asociația șoimarilor condusă de Dorin Cărăbeț, dresor de păsări de pradă și șef de ONG în domeniu.
Șoimii și uliii au așteptat cuminți în ploaie, țintuiți în soclurile lor princiare, momentele demonstrației de vânătoare. Un corb charismatic, plin de morgă, s-a adăugat colecției de zburătoare dresate, iar Dan a avut grijă să programeze o extraordinară ședință foto, de modelling om-vin-șoim-uliu-corb. Ne-am bucurat de asistența profesională a primarului, a Ancăi și a lui Zoli, cu ajutorul cărora am transformat muzeul local în cabină de probă pentru fotomodelul uman. Înaripatele prădătoare nu au avut nevoie însă de nici o cosmetică ori estetică vestimentară, păstrându-se splendide, princiare, înlăuntrul furtunii neprognozate.
Dacă te uiți atent la ochii stăpânului uman și la cei ai șoimului, observi cum privirile încep să se asemene, încât nu mai știi cine este dresorul și cine dresatul, cine zboară și cine privește de pe pământ spectacolul. Demonstrația a fost scurtă și convingătoare, coordonată perfect de actorii de la sol și de cei din aer, pasărea a înhățat vânatul, aparatul Canon a surprins momentul, ședința foto a fost perfectă în ciuda luminii precare, a ploii în reprize, a stupefacției privitorului. Peregrinus Deva, ONG-ul lui Dorin Cărăbeț, reînvie tradiția vânătorii cu păsări de pradă în Transilvania. Costumele medievale ale unor membri ai asociației, noblețea păsărilor și a dresorilor ne-au transportat cumva în alt ev, ba poate și în alt spațiu, chiar în Arabia de nisip, locul în care șeicii și emirii plătesc sume considerabile pentru un șoim, fie el și/sau mai ales dacă este transilvan.
La noi însă lumea era cât se poate de verde, vânătorii își etalau copoii, politicienii rosteau discursuri, noi fotografiam și beam vin, într-o ploaie parcă fără sfârșit. Către seară, când am reușit să strângem totul și să ne întoarcem în cadrul securizat al orașului, am realizat că am trăit la Bata, preț de câteva ore, una dintre cele mai frumoase experiențe ale anului. Acum, vinul cel mai de preț continuă să curgă în pahare iar șoimii lui Dorin Cărăbeț continuă să zboare în fotografii și în lumea virtuală, ori poate deasupra ei, privind îngăduitor asupra micilor sau marilor vietăți care mișună în realitate la sol, într-o aparentă și plictisitoare siguranță.
