Luni, 30 Ianuarie 2012 11:33

Vinuri de Sfântul Valentin de la Crama Oprişor Recomandat

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
35c57ec0a58461cca556b5e1325676cb.jpg 35c57ec0a58461cca556b5e1325676cb.jpg

Prima degustare organizată de Vestik în 2012 este dedicată artei şi iubirii

  Prima degustare de vin din 2012 organizată de Asociaţia Vestik va fi susţinută de Crama Oprişor şi va avea loc miercuri, 8 februarie, la restaurantul Corona da Lorenzo din Arad, începând cu ora 19,30.  având ca tematică "Vin, artă şi iubire; vinuri de Sfântul Valentin". 

  Pentru cei 24 de invitaţi va fi o seară de vin, artă, senzualitate şi erotism, reprezentată de gamele Sherpium şi Erotikon, game ce au fost gândite împreună cu artişti plastici (Cristina Garabeţeanu la Sherpium şi Ciprian Paleologu la Erotikon).

  Din partea Cramei Oprişor vor fi prezenţi Luminiţa Tzakis, director naţional  de vânzări, şi Florin Ionescu, director regional de vânzări.


  Pentru cei care doresc, maestrul Lorenzo, patronul şi bucătarul restaurantului, va pregăti un meniu apetisant, ce va completa degustarea de vin pe care o propunem în avans pentru sărbătoarea Sfântului Valentin, protector al îndrăgostiţilor.

Citit 4278 ori Ultima modificare Marți, 26 Ianuarie 2016 19:58

Pivnicer

Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate