Luni, 29 Mai 2017 21:47

Crama Histria, vin și vițe tinere aromâne de la Pontul Euxin Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Pe Paul Fulea l-am cunoscut la malul mării, al Mării Negre, în compania unui tânăr Sauvignon Blanc din și mai tânăra sa cramă, pe nume, vechi, Histria. Mi-au plăcut acest vin și stilul proprietarului, insistența lui machidonă, credința lui în izbânda oenologică. Nu multe luni mai târziu, ne-am revăzut în dormitorul bunicii, pentru o degustare reușită.

Paul știe foarte bine ce face în tot ceea ce reprezintă înfățișarea, povestea, ambalajul, ținuta vinului pe care îl produce nu departe de malul Mării Negre, din viile de la Cogealac. Și a ales să pună pe etichetă drahma istriană, prima monedă de pe teritoriul actual al României, bătută în secolul V î.Hr., având înscris numele Istria, al celei mai mari colonii grecești de la Marea Neagră, și purtând ca reprezentare vulturul ținând în gheare un delfin. Îl felicit pentru alegere și cred că este primul care folosește din plin istoria milenară a locului, cândva colț de veche Grecie, ca emblemă pentru vinurile sale. Dacă va planta și Tămâioasă Românească, îl voi felicita de două ori, știind că acest soi minunat ar fi fost adus prin părțile noastre de coloniștii greci de la Pontul Euxin.

Cât despre vinuri, toată aprecierea, dat fiind că provin din cele mai tinere vițe cu putință și dat fiind că degustarea lui Paul din dormitorul bunicii venea după cea oficiată de Herbert Szasz, cu vinuri din vii centenare sudamericane. Am putut încerca, în ordine, Mirachi (o fi însemnând dragoste, jale sau mai ales dor bun, dor viu, dor pozitiv, nu de ducă, dar eu tot cu miracol asociez sensul acestui cuvânt aromân) Riesling de Rin 2016, Sauvignon Blanc 2016 (încă netichetat), Ammos Alb 2016 (Sauvignon Blanc&Riesling), Mirachi Fetească Neagră Rosé 2016, Ammos Rosé (Cabernet Sauvignon) 2016, Mirachi Cabernet Sauvignon 2015, Mirachi Merlot 2015. Voi lăuda, subiectiv, în primul rând Rheinrieslingul dobrogean al lui Paul, care nu duce lipsă de aciditate și mineralitate și care pare un transplant reușit de viță nemțească în zona dobrogeană, apoi cele două cupaje, de alb și rosé, din gama Ammos; Sauvignonul Blanc proaspăt îmbuteliat e mai cuminte decât cel din 2015, vom aștepta să se așeze în sticlă și să evolueze înainte să ne pronunțăm. Rosé-ul din Fetească Neagră va prinde sigur la chefuri și agape, în compania cărnurilor și bucatelor fruste, la fel ca și Merlot-ul din 2015. Despre Cabernet nu vor fi rostite aici cuvinte bune.

Voi paria pe vinurile lui Paul, un machidon autentic care face lucrurile pe măsură, așezat, calitativ, dacă își va asculta consultantul care se îngrijește de vinuri, un oenolog care este unul dintre marii profesioniști din România. Dacă se va întâmpla asta, ascultarea înțeleaptă a specialistului, eu cred că în câțiva ani vom putea vorbi despre Crama Histria ca despre una dintre cele mai reprezentative vinării din Dobrogea.

Citit 4619 ori Ultima modificare Luni, 29 Mai 2017 21:53

Pivnicer

Dacă ar fi să comparăm frumusețea cu o vibrație care se propagă irezistibil, cutremurându-i pe privitori, probabil că Prince Știrbey, crama-conac, asemenea Cramei Avincis, reprezintă epicentrul unei asemenea unde, al unei splendori românești regăsite.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate