Duminică, 10 Mai 2015 13:33

Noile vinuri ale lui Oliver Bauer au pătruns în vechiul dormitor al bunicii Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Pentru un connaisseur autentic din România, fie el și neautorizat, o degustare de vinuri marca Bauer nu poate fi decât un eveniment excepțional. Cum clubul nostru nu duce lipsă de cunoscători autentici, cele două odăi ale bunicii s-au umplut firesc în seara în care Oliver și Raluca Bauer și-au propus să-și lanseze vinurile la Arad.

Crama Bauer, una dintre cele mai noi crame din țară, și Crama Prince Știrbey, cea care continuă o veche tradiție oenologică, au foarte multe în comun. De exemplu, pe oenologul german Oliver Bauer și pe PR-ul autohton Raluca Bauer, doi dintre marii profesioniști din lumea vinului românesc. La patru zile după ce sărbătorisem alături de ei Ziua Bunicii la Drăgășani, cei doi au revenit la Arad pentru a prezenta noile vinuri ale Cramei Bauer, dar și pentru susținerea unui eveniment unic – comemorarea oenogastronomică a dezastrului zeppelinului Hindenburg.

În prima seară, cea dedicată vinurilor proprii, Oliver a ales șase vinuri: Sauvignon Blanc 2014 (de la cisternă), Sauvignonasse 2014 (din baric), Fetească Neagră 2013, Merlot 2013,  Cabernet Sauvignon 2013 și Petit Verdot 2013. Și m-a rugat să-i găsesc o pâlnie pentru a realiza o dublă decantare a licorilor servite. Apoi ne-am văzut liniștit de degustare, fiecare cu vinul preferat, cu gustul preferat, cu moftul și capriciul propriu. În ceea ce mă privește, rămân fanul stilului nemțesc al lui Oliver Bauer, un profesionist obsedat de rigoare, de aciditate, de echilibru, de corectitudine. Și sunt totodată fanul Sauvignon-urilor sale și al minunatului Petit Verdot, pe care, iată, după cel din 2010, îl degust în a doua variantă a sa – 2013.

Pe lângă noile vinuri, am ales un Rosé și Sauvignonasse mai vechi de la Bauer pentru bucuria degustătorilor și băutorilor de cursă lungă din clubul Vestik. Și pentru ca seara să fie desăvârșită, Dan a avut grijă să dăruiască soților Bauer din partea CDViN două tirbușoane în miniatură din argint tibetan, distincții oferite pentru meritele lor deosebite în promovarea vinului românesc.

Cu toții ne-am fi dorit să prelungim cât mai mult plăcerea acestei degustări, însă am fost totuși nevoiți să ne spunem prea curând „Noapte bună!”. Căci a doua zi ne aștepta momentul oenologic al anului – urma să călătorim în timp, oenologic și gastronomic, cu zeppelinul Hindenburg, în vremuri atât de îndepărtate, de tulburi, dar cu câtă splendoare!

Citit 2987 ori Ultima modificare Duminică, 10 Mai 2015 15:39

Pivnicer

CAPITOLUL ȘAPTE, în care conversăm cu papagalii pe Viale del Belvedere, cu viperele bahice ale lui Aristotel, cu delfinul de piatră al lui Bernini și cu gâștele sacre din lectică, în vreme ce gândurile luminează ca niște flash-uri amintirea

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate