De la o vreme, la Drăgăşani ne simţim ca acasă. Ştim bine toate hotelurile, maşina se conduce singură până la destinaţie, din Ţara Ardealului în Ţara Olteniei. Ne-am împrietenit cu taximetriştii, cu recepţionerii, cu gropile şi cu câinii negri de Drăgăşani. Şi călătorim de fiecare dată cu plăcere acolo, ca şi cum plăcerea poate fi de fiecare dată reinventată.

Era o seară aproape obișnuită din viața clubului. Lucky Motanul picotea pe masă într-o cutie de Lavazza, printre ouă de Paști, flori și accesorii de vin. În frapiere dormeau la rândul lor șase vinuri atrăgătoare de la Crama Liliac, în așteptarea degustării. Nu mai rămânea decât să ne strângem în odăile bunicii, care venind pe jos, care cu motocicleta, care cu limuzina, din Arad și Timișoara.

Într-o seară de miercuri, clubul nostru s-a transformat într-un club de flori. Cu greu am reușit să mai găsim loc printre ele ființelor și obiectelor care populează în mod obișnuit dormitorul bunicii: degustători neautorizați, pahare, sticle de vin premium, autografe și bufnițe. Motivul unei asemenea plăcute suprapopulări a fost sărbătorirea a două prețioase membre CDViN.

După atâtea sărbători petrecute într-o singură zi, de vineri, cu oamenii și vinurile de la Viile Metamorfosis, ne-am gândit că putem transforma și ziua de sâmbătă într-un nou party. Și asta a fost posibil cu ajutorul inepuizabilului Boris Ionescu, care a adus cu sine în dormitorul bunicii, pentru a nu știu câta oară, câteva dintre vinurile de top ale Cramei Oprișor.

Un proverb spaniol spune că o zi fără vin este o zi fără soare. L-aș modifica infim, transformând în majusculă o singură literă. Așadar o zi fără vin este o zi fără Soare, unde prin Soare înțeleg vinul meu preferat de la Vinarte, cel din recolta 2009. Din acest punct de vedere, ziua de miercuri, 18 februarie, a fost una extrem de însorită pentru o parte a membrilor CDViN.

De câte ori deschid câte o sticlă de la Gramma, nu știu cum se face că declanșez blițul memoriei afective și revăd astfel, într-o lumină cât se poate de plăcută, întâmplările trecute cu vin și oameni faini de pe meleagurile moldovenești. Mie vinurile albe ale acestei mici mari crame îmi aduc aminte generoase degustări și irepetabile chefuri prin pădurea Dobrovățului, pe fostul domeniu al familiei Sturdza, dar și o anume mașină de epocă prețioasă căreia îi ședea bine cu un Aligoté pe dânsa. Ca să nu mai spun că, posedat de aromele Feteștilor și Aligoté-urilor, pe dată mă văd din nou la Viena, servind la standul VieVinum austrieci pretențioși cu minunate vinuri românești.

După Nachbil, județul Satu-Mare are de-acum al doilea reprezentant oenologic în dormitorul bunicii. Noua cramă Rătești, ale cărei plantații se întind pe vreo 200 de hectare, și-a dezvăluit vinurile în cadrul unei degustări-pilot pline de surprize, de care s-au bucurat unsprezece vestici.

Potrivit unei proaspete tradiţii, după bucuria darurilor de la Moş Crăciun şi sărbătorirea a două fete frumoase în dormitorul bunicii, a urmat festinul organizat la Timişoara de însuşi Chef Alex, membru vechi al CDViN şi pasionat înveterat de vinuri şi călătorii. Acasă la el ne-am bucurat, în felul nostru decadent, hedonist şi burghez, cum ar spune cârtitorii şi puritanii socialişti, de o frumoasă trăire de clipă cu preparate gastronomice şi vinuri superpremium.

În ultima vreme, fotografiile tind tot mai mult să ia locul poveştilor pe vastele spaţii virtuale pe care le stăpânim. Vesticii colportori de poze pe fb au avut grijă să spună totul în imagini despre ce am mai făcut de sărbători, însă eu am cam rămas în urmă cu cele scrise. Aşa că mă văd nevoit să repar acum această întârziere a cuvintelor, în trei cronici de dar, de vin, de festin.

După cum poate observa oricare dintre miile de cititori constanți ai site-urilor cdvin.ro și vestik.ro, dar și ai paginilor de facebook aferente, viața noastră de club se aglomerează. Într-un fel anume, cunoscut de toți cei care calcă, real ori virtual, pragul dormitorului bunicii, povestea promovării vinului românesc a început să capete ființă și continuă să se deruleze dincolo de noi, fără să mai fie nevoie să intervenim în vreun fel în dezvoltarea ei.