Dacă ambii frați au debutat ca actori, doar Adrian a rămas la prima dragoste, scena. A jucat în numeroase piese de teatru (Don Juan, Mizerie și noblețe, Peer Gynt etc), dar și în filme (Misterele Bucureștilor, Raliul, Declarație de dragoste, Journal intime). După ce a cochetat cu cinematografia, Cătălin a devenit degustător autorizat, membru al Asociației Degustătorilor Autorizați, al Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Vin, fiind totodată și reprezentant al României la Organizația Internațională a Viei și Vinului. Este coautor al cărților „Mâncăruri de alta dată, vinuri și vechi băuturi românești”, „Ghidul vinurilor”, referent pentru „Vinurile lumii”. De asemenea, este realizator de emisiuni radio si TV în domeniul viei și vinului dintre care cele mai recente: „Frăția vinului” „Frați de viță” (TVR2), „Arta și vinul” (Money Channel).
În timpul filmărilor, ne-am bucurat că am avut ocazia să colaborăm cu o echipă al cărei profesionalism ne-a impresionat, oameni de televiziune pe care ne dorim să-i mai avem oaspeți în club și cu alte ocazii.
Prin amabilitatea producătorului Cătălin Heson, am primit imaginile filmate în club, difuzate în 13 noiembrie, astfel că vă putem invita să le urmăriți în fișierul video atașat la finalul acestor rânduri.
Emisiunea se difuzează sâmbăta, de la ora 17:00 (în reluare duminica, de la ora 12:00) la TVR 2.