Pivnicer

Pivnicer

Ce poate fi mai tentant decât o degustare de vinuri de Mărțișor? Poate doar o degustare fantastică, la puterea „n”, de vin, șampanii, calvados, coniac și rom, susținută de Herbert Szasz, cu prilejul a zece ani de prezență în Vestik Club.

O interesantă cramă dobrogeană revine în atenția CDViN după nouă ani de absență. Reluăm  firul unor întâlniri și evenimente începute în anul 2015 și continuate în anul următor, aceasta fiind cea de-a patra degustare cu vinurile Domeniului Vlădoi.

Luni, 20 Ianuarie 2025 13:17

Seara noastră gourmet cu Cipri&Alexandra

O degustare neautorizată ne-a purtat recent prin mai multe țări ale Europei. De data aceasta, întâmplarea nu s-a  produs în odăile bunicii, ci în în casa unor buni prieteni cu care împărtășim de mult bucuria de a trăi.

Vineri, 22 Noiembrie 2024 11:42

Zece ani de RoVinHud, în zece membri CDViN

Salonul RoVinHud aniversează zece ani de existență. În ultimul deceniu, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați a susținut concret acest eveniment organizat în scopuri caritabile, prin articole și prin participarea a zeci dintre membrii săi timișoreni și arădeni. Nici ultima ediție nu a făcut excepție din acest punct de vedere.

Micile festivaluri de vin își au farmecul lor, iar cel din prea Mica noastră Vienă nu face excepție. În fiecare toamnă, la Cazinou sau la Expo Arad, unde-o fi, salonul arădean Vicii și Delicii adună destui connaisseurs, dar și profani și curioși în jurul a zeci de standuri cu vinuri și bunătăți.  

A fost înghesuială mare în odăile bunicii la ultimul eveniment cu vinurile Cramei Oprișor: un degustător neautorizat pe metru pătrat. După ce și-a împrumutat numele unei furtuni care a devastat Europa Centrală, Boris Ionescu ne-a delectat cu prezentarea a șase vinuri cât se poate de liniștite.

Anul acesta, pe lista scurtă dar densă a urgiilor din urmă, pandemia și războiul de lângă noi, am adăugat un nedorit element: canicula. Din pricina ei am renunțat la unele degustări și chiar la tradiționala ieșire de Rugă la Ferendia. Totuși, către sfârșit de august, am avut bucuria să găzduim în dormitorul bunicii un eveniment special, între prieteni de pretutindeni.

În plină febră a Campionatului European de Fotbal, ne-am încumetat să organizăm, miraculos, încă o degustare de vin. Cum, vreme de două săptămâni, aproape toate după-amiezile, serile și nopțile au fost ocupate de partide de fotbal, cu greu am găsit o zi de marți pentru meciul nostru oenofil.

Alături de degustarea oficială cu vinurile Cramei Carastelec, agenda clubului a mai cuprins recent, la interval de câteva zile, și un eveniment privat, dedicat unor prieteni de pe la noi, din comuna periurbană Vladimirescu, dar și din Belgia. Povestea se petrece a doua zi după alegerile locale și europarlamentare, oferind aroma atât de plăcută a unor licori purtând emblema caselor Avincis, Carastelec, Davino, DeMatei, Viticola Sarica Niculițel.

Există în șirul de amintiri ale isprăvilor oenofile și voiajoare din ultimii 15-20 de ani doar câteva repere importante care nu și-au găsit încă oglindire pe blogul Pivnicer și pe site-urile cdvin.ro și vestik.ro.

Pagina 2 din 16

Pivnicer

Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate