Pivnicer

Pivnicer

Dacă despre Feteștile Negre, ca și despre Negrii de Drăgășani, știam deja că au această calitate, recent am descoperit și un gulaș care dă dependență. Judecăm asta după numărul farfuriilor consumate și după plăcerea cu care s-a întâmplat totul.

Casa de Vinuri Cotnari ne tentează cu o sticlă de Fetească Neagră moldavă de ziua Micii Uniri, 24 ianuarie. Am savurat fiecare pahar din această licoare numită 163, cu gândul la micile noastre mari vacanțe de altădată prin cele două capitale de provincii românești, dar și prin alte capitale ale lumii.

Prima degustare oficială a anului aduce în dormitorul bunicii excelentele vinuri ale Domeniilor Franco-Române și un promotor pe măsură, Răzvan Avram. Am călătorit astfel, cu gândul și cu simțurile, în Dealu Mare, la una dintre cele mai interesante crame din Vechiul Regat.

Ultima degustare a anului s-a dovedit una frumoasă ca o sărbătoare legală încă neratificată. Un Herbert inoxidabil, cel puțin opt vinuri magnifice, un club entuziast. Și sentimentul că toate necazurile lumii din ultimii doi ani s-au evaporat ca prin minune, cu ajutorul unor vaccinuri pe bază de Malbec, Carménère, Fetească Neagră ori Petit Verdot, administrate în dormitorul bunicii.

Luni, 13 Decembrie 2021 17:49

De la Vinarte la Vinaltus, cu Iustin Urucu

După opt ani, Iustin Urucu, oenologul/consultantul Cramei Vinarte, se întoarce în dormitorul bunicii. De data aceasta, creatorul de altădată al vinurilor Prince Matei și Prince Mircea ne-a oferit un alt strop de Soare, un strop de Vinaltus. Căci așa se numește noua sa creație, una dintre cele mai noi crame românești, clădită recent lângă Craiova.

Grație unui bun prieten din lumea vinului, pe care connaisseur-ii care frecventează site-urile și blogurile CDViN îl știu drept „elegantul domn Cainamisir”, Prince Matei se întoarce în dormitorul bunicii, împreună cu Viticola Sarica Niculițel, sora mai mare din grup, cu ai săi Cai de la Letea.

Două premiere în dormitorul bunicii la ultima degustare susținută de vânătorul de vinuri Herbert Szasz: primul vin din recolta anului 2021 și primele vinuri elaboratate în Spania de Mauricio Lorca.

După doi ani de așteptare, comunitatea noastră de împătimiți a avut parte în sfârșit de un festival de vin, și nu oriunde, ci chiar acasă. Și nu e vorba de orice festival, ci unul de top, grație participanților, calității licorilor, organizării și locului ales.

În felul său, Răzvan Demian este promotorul absolut al vinurilor de aici și de pretutindeni. Cramele prezentate de el în dormitorul bunicii sunt de ordinul zecilor, de fiecare dată degustarea transformându-se în spectacol. Ultima reprezentație a somelierului clujean a purtat emblema Aramic.

 Gitana Winery, cea mai activă cramă basarabeană prezentă în dormitorul bunicii, bifează a treia degustare în trei ani consecutivi: 2019, 2020, 2021. Promotorii ne-au încântat din nou cu ajutorul a șase noi vinuri, care poartă cu mândrie marca Fabricat în Moldova.

Pagina 5 din 16

Pivnicer

Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate